0 Ron
Produs Cantitate Pret
total
Total: 0 Ron
+ 15 cheltuieli de transport
Mergi la casa

Închide

„Observarea de sine”

de Red Hawk

Preț : 30 Ron
Citește aici primele capitole ale cărții.

Prezentare carte
Comandă online
Lansare de carte cu Red Hawk

Rugăciuni periculoase

Rugăciuni periculoase
de Regina Sara Ryan


"Cel care se salvează pe sine, trăieşte liber şi liniştit,
Cel care salvează lumea, trebuie să-i împărtăşească durerea.
"

                  -- Sri Aurobindo, din poemul său epic, Savitri



Am fost rugată să vorbesc într-o seară despre rugăciune în faţa unui mic grup de prieteni. O femeie mi-a spus că recunoştinţa este rugăciunea ei permanentă şi am fost impresionată. Dar, pe măsură ce vorbea, mi-am dat seama că recunoştinţa ei era de fapt o apărare împotriva vieţii. "Sunt atât de recunoscătoare pentru lumina soarelui, pentru flori, pentru c-am fost binecuvântată cu sănătate, pentru familia mea minunată ... " şi lista ei continua.

"Îţi exprimi recunoştinţa şi pentru vremurile tulburi, pentru boală, pentru momentele grele? ", am întrebat-o eu. Expresia de pe faţa ei mi-a confirmat faptul că acest concept îi era cu totul străin. Era surprinzător că ajunsese la şaizeci de ani fără să realizeze că totul este un dar de la Dumnezeu. Încă se proteja de lucrurile rele, încercând să fie extrem de recunoscătoare pentru cele bune.

"Când ne aflăm în mijlocul lucrurilor 'rele'," am remarcat eu, fără să ştiu cum aveam să îmi argumentez mai departe punctul de vedere, "ar trebui, de fapt, să ne rugăm aşa: 'Dă-mi
Doamne cât de mult pot duce."' M-am surprins pe mine însămi cu aceste cuvinte. Veniseră dintr-un loc mai profund decât mintea. Acele cuvinte l-au surprins pe un bărbat din grup. "Vorbeşte mai mult despre asta, te rog" a cerut el serios, conştient că aceste cuvinte meritau contemplate.  

" '
Dă-mi Doamne cât de mult pot duce.' este o cerere care nu poate veni din mintea raţională," i-am spus eu, bazându-mă pe îndrumarea interioară a învăţătorului meu în acel moment, deoarece o asemenea rugăciune mă speria prea mult ca să o sugerez eu însămi altcuiva." Ideea este că astfel de lovituri grele pot fi o intervenţie nepreţuită în programele noastre rigide de căutare a sfinţeniei şi fericirii. Loviturile puternice sunt, de fapt, apeluri de trezire care ne menţin conştienţi şi receptivi. Mai mult, este posibil să alergăm spre astfel de lovituri mai degrabă decât să fugim de ele, de îndată ce întrevedem deschiderea către compasiune şi sprijin care ne apare atunci când nu suntem în cea mai bună perioadă a vieții noastre. Este posibil să rămânem deschişi în mijlocul căderii sau 'să ne păstrăm inima deschisă în iad,' aşa cum a descris acest lucru autorul Stephen Levine şi chiar să cerem mai mult. Este posibil să participăm într-un spațiu mai mare al suferinţei omenirii, folosind rugăciunile noastre ca un mijloc de transformare a suferinţei în esenţa iubirii."

Nu mai era nimic de spus în acel moment. Când ne rugăm să vedem, să avem ochii deschişi, să experimentăm viaţa cu toate texturile ei, noi cerem universului să participăm pe deplin la viaţă şi sărbătorim această participare, fie ea una bucuroasă sau una dureroasă.

"ARATĂ-MI ADEVĂRUL."


Dacă am trăi într-un palat izolat aşa cum a trăit prinţul Siddhartha şi am fi feriţi de imaginea bătrâneţii, a bolii şi a morţii, imaginaţi-vă ce şoc, ce încercare, câte întrebări arzătoare ar pune stăpânire pe noi, când am vedea pentru prima dată dovada suferinţei umane.  

Este periculos să vedem ce este adevărat în labirintul iluziilor în care ne ducem în mare parte, existenţa chinuită. Desigur, am putea crede că ar fi grozav să cunoaştem şi să trăim adevărul, dar chiar vrem cu adevărat acest lucru? Ne dorim cu adevărat să ştim cum sunt lucrurile rele şi cum sunt lucrurile bune? Vorbele nu valorează nimic, bineînţeles. Cât de des dăm bir cu fugiţii la prima confruntare cu viaţa aşa cum este ea în realitate?

Cum ar fi dacă voi, asemeni lui Buddha Siddhartha, v-ați da seama brusc de faptul că întreaga lume în care voi ați investit nu este nimic mai mult decât o adorabilă scenă de teatru menită să ne distragă atenţia de la adevărata viaţă? Ce-am face atunci? Ați avea voi curajul, ca Jim Carey în filmul "Truman Show", să părăsiți scena? Sau să înghiţiți pastila albastră cum face Keanu Reeves în filmul "Matrix"? Am fi nevoiţi să ne dăm demisia? Să ne părăsim soţul sau soţia? Să ne mutăm în junglă şi să-i ajutăm pe leproşi? Sau mai rău, am fi oare nevoiţi să scoatem televizorul din priză; să facem tot ce ne stă în putere ca să ne ajutăm aproapele; să vorbim mai blând cu copilul nostru?

Este periculos să ne rugăm. Este periculos să cerem să vedem căile şi mijloacele multiple prin care stabilim separarea – marea iluzie – şi este periculos să vedem activitatea necontenită prin care ne luptăm să alimentăm în permanenţă iluzia separării noastre. "Nu...," protestăm noi. "Nu sunt de neseparat de Unul ... Nu sunt iubit de Iisus ... Nu sunt o expresie a naturii lui Buddha. Nu sunt interconectat cu toată viața ce există." Este periculos să vedem un astfel de adevăr deoarece, de îndată ce vedem ce este în spatele cortinei, e nevoie de mult mai multă negare și distragere a minţii ca să ținem la depărtare noua realitate și responsabilitatea copleșitoare adusă de ea. De îndată ce ne trezim, chiar şi pentru o clipă, şi vedem ceea ce suntem şi cum totul se împacă perfect cu durerea care
evident există în jurul nostru, este extrem de dificil şi mai incomod ca niciodată să adormim din nou.

Învăţătorul spiritual în tradiţia 'The Fourth Way', E.J. Gold, scrie în cartea sa, 'The Joy of Sacrifice', despre cele nouăsprezece sacrificii care sunt indicatori ai călătoriei spirituale. Primul sacrificiu – căruia îi atribuie numărul "0" – este sacrificiul liniştii minţii. "Stai puţin," ai putea spune, "nu este liniştea minţii unul dintre principalele scopuri ale unei căi spirituale? Sugerează el oare să ne încheiem călătoria înainte de a o
începe măcar?" Când eu am auzit prima dată de acest sacrificiu, am avut cam aceeaşi reacţie. Nu l-am înţeles. De fapt, m-am ferit de aceste cuvinte. În loc să observ pur şi simplu disconfortul provocat de ceea ce mă făceau să simt aceste cuvinte, m-am afundat într-o dezbatere mentală cu Gold, obiectând la ceea ce îmi imaginam eu că a vrut el să spună.

Totuşi, citind mai departe, am descoperit că Gold sublinia altceva decât ceea ce-mi imaginasem eu. El explică faptul că acest prim sacrifiu "este realizat pur şi simplu prin expunerea la posibilitatea cunoaşterii, având astfel oportunitatea să te transformi." Ceea ce vrea să spună este că, imediat ce auzim adevărul sau, cum îi spune el, "cunoaşterea", suntem tulburaţi pentru totdeauna. O asemenea intruziune ne încurcă planurile noastre frumos aranjate. De acum înainte nu mai putem să trăim în 'extazul' confuziei inconştiente aşa cum ne-am permis să o facem în trecut. Putem chiar încerca să ne dedicăm viaţa distracţiei şi zbenguielilor, dar această amintire a lucrurilor văzute va rămâne întotdeauna acolo, la fiecare pas, după fiecare colț.

Există şi o altă modalitate de a interpreta cuvintele lui Gold. (Sufiştii spun adesea că există şapte niveluri de adevăr şi că, prin meditarea la anumite pilde sau exemple, trecem treptat la o înţelegere din ce în ce mai nouă şi mai adâncă.) Unii ar putea înţelege aceste cuvinte aşa cum le-am înţeles eu prima dată când le-am auzit, de parcă el ne-ar cere să renunţăm la însăşi liniştea minţii pe care o căutam în viaţa spirituală, o recomandare pe care propriul meu învăţător a făcut-o discipolilor săi în mod repetat.


Cei mai mulţi dintre noi avem preconcepţii legate de ceea ce ar trebui să fie liniştea şi, cel mai probabil, din moment ce suntem produsul unei culturi suprastresate, punem de cele mai multe ori semnul egal între o astfel de linişte şi o anumită lipsă de tensiune şi lipsă de responsabilitate. Ideile noastre despre iluminare se încadrează, de regulă, în aceeaşi categorie.  Credem cumva că această stare exaltată înseamnă că nu trebuie să facem niciun efort, că nu mai trebuie să ne murdărim pe mâini niciodată. Însă, lucrurile stau exact invers. Marile spirite care manifestă această stare în cel mai profund mod, sunt acelea care trudesc din greu, muncind neobosit pentru ceilalţi. Aşadar, ceea ce sugerează poate maestrul din tradiţia 'The Fourth Way' este că totul, inclusiv toate noţiunile legate de liniştea minţii, trebuie să fie sacrificate pentru a face loc lucrurilor care sunt în esenţă reale. Cuvintele lui Gold ne oferă o introducere rapidă în acest domeniu al rugăciunii. Mai exact, nu ne putem ruga, dacă nu suntem dispuşi să acceptăm acel adevăr.

Aşadar,
a ne ruga periculos înseamnă să ne expunem de bunăvoie la înlăturarea iluziilor noastre şi la dezmembrarea rosturilor vieții noastre mult prea galante şi controlate. Înseamnă să ne aruncăm deliberat în arenă, să punem deoparte amorțeala minţii astfel încât foamea noastră de adevăr să poată creşte. Deasemenea, să renunţăm la liniştea minţii noastre deoarece liniştea pe care am atins-o, a fost una falsă. Înseamnă să ne deschidem către haos astfel încât haosul să fie astfel răscumparat sau binecuvântat.

A te agăţa de liniştea minţii cât şi de confort, este calea cea mai sigură de a le îndepărta.
Rugăciunea este periculoasă pentru ca ea deznoadă totul.


Acest articol este un extras din cartea "Praying Dangerously", ©2001, de Regina Sara Ryan. Reeditat cu permisiunea editorului, Hohm Press. www.hohmpress.com 

Cartea 'Roagă-te Periculos', tradusă şi în germană, olandeză şi franceză. Este o carte cu un subiect şi o viziune foarte potrivită timpurilor noastre intense în care trăim, unde rugăciunea poate aduce hrană sufletului nostru spiritual înfometat de comuniunea cu esenţa universului. 

Cartea prezintă experienţa de peste 50 de ani a Reginei în rugăciune, însă tot ea recunoaște că este încă la începuturi, “un mistic în scutece”. Cartea este bogată în povestiri, introspecţii, prezintă rugăciunea mistică prin ochii diverselor tradiţii spirituale – creştine, budhiste, hinduse şi a diverşilor sfinţi şi înţelepţi precum Maica Teresa, Rumi, Gurdjieff, Thomas Merton, Thomas Keating. Dintre capitolele interesante  regăsim:'Ce nu este rugăciunea, Metode de rugăciune, Corpul în timpul rugăciunii, Rugăciunea este Relaxare, A cânta numele lui Dumnezeu, Scrierea Rugăciunilor, Rugăciunea în Metrou'.
 
“Să te rogi înseamna să cultivi o relaţie de dragoste cu dragostea însăşi, cea mai mareaţă putere a creaţiei.“ Regina Sara Ryan
 
Un fragment din această carte, din capitolul 'Rugăciunea în metrou' puteţi citi aici!
 
David Steindl-Rast, călugărul benedictin catolic, scriitor, prieten cu Regina, care a vizitat şi România anul trecut, spune despre cartea ei 'Roagă-te Periculos' :
“Este o carte curajoasă pentru oameni curajoși. Dar este chiar şi mai mult decât atât, ea oferă, celor dintre noi care suntem mai puţin curajoși în viaţa noastră interioară de rugăciune, dar pe care nutrim să o trăim, încurajare, ghidare şi sfaturi înţelepte. Aceasta este cartea despre rugăciune pe care mulţi dintre voi poate aţi aşteptat-o.“

______________________________________________________________________

Regina Sara Ryan a studiat contemplarea şi misticismul timp de peste treizeci şi cinci de ani. După ce a plecat de la mănăstire, unde a trăit în calitate de călugăriţă romano-catolică în anii 1960 şi la începutul anilor ’70, Regina a început să exploreze alte tradiţii religioase. Este inspirată în special de vieţile marilor femei din Hinduism, Iudaism, Budism, Creştinism şi Sufism care au trăit o viaţă înfloritoare datorită dedicării lor lui Dumnezeu şi altor lucruri. Cartea ei, The Woman Awake, reia povestea a douăzeci şi patru dintre aceste remarcabile femei. De când şi-a întâlnit în 1984 propriul învăţător spiritual, pe Lee Lozowick, un maestru Baul, Regina a continuat să urmeze ceea ce ea numeşte o cale de " devotament nepătat" prin care se străduieşte să transpună viaţa ei de contemplare în acţiuni. Locuieşte în Arizona cu soţul ei.

Mai multe detalii despre pe pagina dedicata acesteia.
______________________________________________________________________

Trimite un mesaj editorului:


Recomandă unui prieten:


Comentarii


×