„Observarea de sine”
de Red Hawk
A fi părinte conștient, interviu cu Claus Kostka
"A fi părinte conștient" - Un interviu acordat de Claus Kostka revistei "Inspired Fatherhood" depre educația conștientă a copiilor.
Cuprins întrebări: (click pe întrebare pentru a ajunge la răspuns)
1. Ne puteți spune câte ceva despre munca dumneavoastră și în special despre “a fi un părinte conștient”(conscious parenting)?
2. Cât de important este ca părinții să lucreze asupra problemelor emoționale din propria lor copilărie?
3. Ce înseamnă “a fi crescut din nou” (reparenting)?
4. Cât de important este să fii un părinte "iluminat" în crearea unei culturi transformative?
5. Care sunt idealurile către care ar trebui să se îndrepte un cuplu?
6. Credeți că mișcarea “potențialului uman” – și în special grupurile masculine de conștientizare – au avut vreun impact asupra rolului tatălui? Åži credeți că există vreo diferență între Europa și SUA din această perspectivă?
7. Cum credeți că ar trebui să explicăm copiilor noțiunile legate de suflet și de spirit?
8. Credeți că rolul tatălui se va schimba în secolul 21?
9. În ce măsură credeți că rolurile de “mamă” și “tată “ sunt împărțite cultural? Credeți că un bărbat poate fi o “mamă” eficientă?
10. Cum credeți că numărul mare de familii cu un singur părinte care există în prezent va schimba în viitor societatea noastră?
11. Care este viziunea ta. despre familie?
12. Care sunt condițiile ideale pentru copilărie?
13. Cum au afectat relațiile pe care le-ați avut cu mama și tatăl dumneavoastră viața și munca dumneavoastră?
14. Ce sfat ați da taților care sunt dedicați copiilor lor?
1. Ne puteți spune câte ceva despre munca dumneavoastră și în special despre “a fi un părinte conștient”(conscious parenting)?
Înainte de a începe să lucrez în domeniul în care lucrez astăzi am fost fotograf. Datorită unei crize personale am început apoi să lucrez mai întâi cu copii handicapați mental și fizic și ulterior în clinica de psihiatrie pentru copii. După 3 ani am renunțat la acest domeniu de activitate pentru că nu mai puteam suporta durerea copiilor abuzați, torturați, bătuți. Am părăsit domeniul social și am învățat sa fiu tâmplar. Dar ideea de a fi de folos oamenilor nu m-a părăsit în întregime, prin urmare am folosit ocazia care mi s-a oferit la un moment dat și anume aceea de a studia terapia prin artă. În timp ce studiam acest subiect am făcut și eu terapie. Ca o consecință am învățat tot ce am putut despre terapia primară. Am fost antrenat în acest domeniu și am participat de asemenea la cursuri despre respirație conștientă, bioenergetică, întâlniri ostile, consiliere, “a fi crescuți din nou” ( “reparenting” -idee lansată de J. Schiff) și terapie conflictuală. Acum lucrez pe cont propiu ca psihoterapeut licențiat și consilier pentru cupluri (de 15 ani). Èšin sesiuni individuale, sesiuni cu diverse cupluri, terapie de grup și în ultimii doi ani și jumătate împreună cu soția mea Anja, am dezvoltat o serie de conferințe și cursuri de o zi pe care le-am numit “cum să fii un părinte conștient”.
Sunt căsătorit și am 3 copii: o fată de 19 ani care trăiește împreună cu mama ei (fosta mea sotie) la 300 km depărtare, și doi băieți de 7 și 11 ani. În prezent locuim impreună cu alți 3 adulti și 4 copii; până la jumătatea anului mă voi muta împreună cu familia în sudul Germaniei pentru a începe un alt proiect cu 10 adulți și 5 copii.
Ideea de bază a muncii mele a fost întotdeauna aceea de a oferi spațiul și mijloacele pentru ca oamenii să poată lucra cu restricțiile lor interioare și să se reconecteze la sentimentele și viziunea lor. Acest lucru necesită o compasiune nemiloasă care poate să ia forma unei confruntări sau blândeții și umorului, în funcție de situație și de persoană.
Nu există nimic pe care trebuie să-l obținem, pentru că totul este deja aici, doar că de cele mai multe ori uităm de cele mai profunde comori pe care le avem înlăuntrul nostru și începem să căutăm undeva în afara noastră (și asta numai dacă începem să căutăm și să cercetăm vreodată). În încercarea noastră de a înțelege lumea, încă de când eram copii am început să cream o poveste despre noi și despre lume care ne lasă lipsiți de putere și nu ne permite de cele mai multe ori să creștem la stadiul de ființe adulte, creative și responsabile - ceea ce de fapt chiar suntem în esența noastră. Facem totul pentru a avea dreptate despre povestea noastră (un exemplu bun de poveste este: “nimeni nu mă iubește”). Aceasta încercare de a obține măcar o anume stabilitate în această lume – chiar dacă este una negativă – ne ține total separați de potențialul nostru primit de la Dumnezeu și așa ajungem să fim o reflecție plăpândă a ceea ce am fi putut fi (și ceea ce probabil ne-a fost dat să fim).
“Cum să fii un părinte conștient” (conscious parenting) înseamnă pentru mine foarte mult pentru că văd în asta singura posibilitate a unei lumi bune pentru copii noștri. Lucrez cu oameni care nu au fost crescuți de părinți în mod conștient și au suferit consecințele durerii părinților și a stării acestora de transă profundă.
Nimeni nu poate înțelege un tată care iși torturează băiatul de 1 an și jumătate legându-l de spatele lui, sărind cu el în apă și scufundându-se pentru perioade scurte de timp. Sau puteți să-l înțelegeți? Singura posibilă explicație de bun simț pentru aceste acțiuni, este aceea că tatăl a fost la rândul său expus unor acte de neimaginat și astfel el însuși a fost nevoit să iși reprime orice sentimente pentru a supraviețui. A fost un moment de cotitură dincolo de care el a fost nevoit să transforme orice ființă umană într-un obiect pentru că orice altă abordare ar fi reînnoit propria sa durere. Deci situația este cumva jalnică: pe de o parte, acest tata este victimizat și într-o stare de confuzie profundă, pe de altă parte el ia acțiuni pe care le-am putea numi pur și simplu crime.
“A fi un parinte conștient” înseamnă uneori să suferim conștient, pentru că presupune să fim expuși fără nici un fel de milă celor mai profunde frici ale noastre, lumii subconștientului și să ne vedem secretelor noastre cele mai adânci.
2. Cât de important este ca părinții să lucreze asupra problemelor emoționale din propria lor copilărie?
Le dă acest lucru capacitatea de a deveni eficienți, sau poate chiar părinți împliniți?
Noi, ființele umane, suntem ceea ce eu numesc “repetitivi la nesfârșit”. De cele mai multe ori repetările noastre sunt o fugă în afara conștienței. În special când suntem stresați avem tendința să repetăm ceea ce am învățat acasă – indiferent cât de bune sunt intențiile noastre. Vești proaste: sunt momente în viața noastră în care acționăm ca niște mașini fără nici un fel de conștiență!
Pot să vă dau un exemplu personal: Când băiatul nostru cel mare a început să descopere cum se mănâncă, pe mese, pe podea, peste tot în casă a început să fie haos. Åži în acele zile am fost pus la încercare destul de mult pentru că eu fusesem învățat să mănânc îngrijit și ordonat, să mănânc ce e în farfuria mea, să folosesc cuțit și furculiță, să nu mă joc cu mâncarea, toate aceste reguli pe care le cunoașteți și voi. Deci îmi era foarte greu, dar datorită faptului că am vorbit foarte mult cu soția mea și cu ceilalți din casă am reușit să îmi găsesc un anumit echilibru. Când devenea prea dificil pentru mine mă ridicam pur și simplu de la masă și mâncam în altă parte; îi spuneam băiatului meu că este în regulă ca el să exploreze mâncarea doar că acest lucru nu funcționează bine pentru mine în acel moment, prin urmare voi pleca și mă voi întoarce în câteva minute. Într-o zi eram într-o stare destul de rea și nu am văzut ce era scris pe perete “Taci din gură și pleacă!” și, ca din senin, am început să vorbesc cu băiatul meu într-un mod amenințător și dezaprobator despre felul în care el se purta. Soția mea s-a uitat la mine într-un anumit fel și am știut atunci imediat că “ceva nu era în regulă”. Apoi ea a zâmbit și mi-a spus “Hei, acolo a fost tatăl tău, uitându-se peste umărul tău”. Åži așa era. Mi-am adus aminte de acele momente în care el vorbea cu mine în același fel în care eu vorbisem cu baiatul meu cu câteva minute în urmă: amenințător, dezaprobator, făcându-mă de râs.
Asta am vrut să spun: așa se întâmplă când nu începem să ne explorăm trecutul, când nu dezamorsăm bombele uitate la subsol. Avem tendința să le reactivăm fără să fim conștienți de acest lucru și să le trimitem către copii noștri (și exemplele pe care le-am întâlnit în munca mea variază de la reactivarea bazată pe trecut prin care îi facem de râs pe copiii noștri până la abuz sexual, tortură de genul a-i bate pe copii sau a-i încuia în camerele lor). Dar să faci față propriilor traume din copilărie este doar o față a medaliei: cealaltă fața este o decizie conștientă despre cum ar trebui să fie viața mea și ce sunt dispus eu să investesc pentru acest scop.
Doar dacă combini propria explorare și vindecare a traumelor din copilărie cu această decizie conștientă și cu un grup de oameni dispuși și capabili să te sprijine să treci conștient printre capcanele poveștilor tale, doar atunci vei putea fi capabil să lupți cu tendințele și obiceiurile pe care le ai.
3. Ce înseamnă “a fi crescut din nou” (reparenting)?
“A fi crescut din nou” (reparenting) este un mod terapeutic de vindecare a traumelor profunde din copilărie. Dezvoltată de Jacqui Lee și Moe Schiff această școală terapeutică a devenit un fel de “ultimă speranță” a copiilor și a persoanelor mai în vârstă care au fost diagnosticate ca “schizofrenici”. Observând atent acești copii s-a descoperit că aceștia au un defect major în personalitea lor, numit in analiza tranzacțională “starea -ego-părinte”. Prin anumite strategii și tehnici au reușit să înlocuiască dispozițiile părintești vechi cu unele noi. Pentru a face acest lucru și-au luat literalmente sarcina de a deveni tatăl sau mama acestor “copii” (care aveau vârste cuprinse între 20 și 30 de ani). Cine este interesat de aceste fațețe fascinante ale muncii de psihoterapeut poate citi cartea “Toți copiii mei” de Jaqui Lee Schiff.
Acest mod de lucru nu este restricționat numai pacienților care suferă de psihoze ci se aplică și pentru noi, “nevroticilor normali”. Avem astfel posibilitatea să retrăim unele aspecte ale trecutului nostru având alături de noi un terapeut sensibil și cu compasiune.
De exemplu un bărbat care a fost întotdeauna foarte slab fizic a venit într-o zi la mine în birou. Lucrând împreună am aflat destul de repede că nu a fost niciodată ținut în brațe și hrănit așa cum ar fi trebuit în copilărie. Deci am făcut un contract: de fiecare dată când ne întâlneam pentru o sesiune, o parte a sesiunii era rezervată unui ritual de hrănire. Åži ritualul era: el declara că este mic iar eu îl țineam în brațe cum și-ar ține un tată fiul (și era amuzant uneori pentru că bărbatul era mai înalt ca mine) și îi dădeam să mănânce o sticlă de lapte dulce și cald. După ritual mai rămânea în brațele mele pentru câteva minute apoi eu îi ceream să revină la stadiul de adult. Uneori aveam impresia că se întorcea de pe o altă planetă. La câteva săptămăni dupa ce am început acest tratament el a început să ia în greutate, puțin dar sigur. Asta este posibil prin a “redeveni părinți” (reparenting): poți să umpli părți din ființa ta care au fost “subdezvoltate”.
N-aș folosi expresia părinte “iluminat” deoarece am întâlnit doar două persoane în viața mea pe care le-aș putea numi “iluminate”. Prefer termenul de părinte conștient.
Pentru crearea unei culturi transformative a fi un părinte conștient este la fel de important cum este aerul pentru respirație. Este chiar atât de simplu. Åži este singura șansă pe care o avem de a preveni decăderea acestei planete într-un tărâm de iad. Pe de altă parte ar trebui s-o facem doar de dragul copiilor noștri, pentru râsul lor, pentru fericirea și pacea lor sufletească. Avem șansa unică de a transcende tiparele prostiei și ale cruzimii și să creem ceva cu adevărat uman pentru contextul nostru vestic. Vom folosi oare acest concept? Veți folosi voi oare acest concept? M-am hotărât ca eu să fac ce pot și aș fi mai mult decât încântat să știu că am mai mulți colaboratori.
5. Care sunt idealurile către care ar trebui să se îndrepte un cuplu?
Asta este o întrebare foarte importantă. Am început recent să lucrez la o carte cu acest subiect. Pentru mine parteneriat/relație înseamnă totul. Nu există viață în afara acestui domeniu al relațiilor. Cred că există trei calități principale și cruciale pentru dezvoltarea unui parteneriat real: compasiune, generozitate și prietenie.
Despre compasiune: calitatea care ne lipsește în relații cel mai mult este compasiunea. În special în domeniul relațiilor dintre bărbat și femeie. Femeile și bărbații sunt atât de profund diferiți unii de ceilalți încât se poate spune cu ușurință: ”Bărbații vin de pe o planetă iar femeile de pe alta”. În căsnicia mea rezolvăm ușor multe lucruri dar era un domeniu care ne punea mai mereu în dificultate. Åži acesta era domeniul în care se cerea compasiune mai degrabă decât a avea dreptate, înțelegere în loc de insistență, ascultare în loc de păreri. Când am reușit să ne permitem să avem compasiune unul pentru celălalt și să devenim vulnerabili, fără să ne apărăm am pătruns într-un tărâm complet nou și necunoscut.
Despre generozitate: avem tendința să fim foarte înguști, foarte rigizi cu partenerii noștri. Asta nu înseamnă că sprijin în vreun fel mentalitatea “orice este permis și orice este în regulă”. Cred că o relație sănătoasă trebuie să aibă niște granițe sănătoase. Pe de altă parte de ce să nu acordăm partenerului nostru dreptul de a avea dubii? De ce este așa de important pentru noi să arătăm întotdeauna bine, să fim în permanență la înălțime (și nu numai în sexualitate)? Mi s-a întamplat ceva simpatic acum câțiva ani: împreună cu un prieten de-al meu o așteptam pe soția lui. Åži ea a întârziat 30 sau 40 de minute. M-am supărat că a întârziat dar n-am spus nimic (uneori este mai folositor să păstrezi anumite lucruri pentru tine și să le lași “să lucreze asupra ta” în loc să le arunci înafară indiferent ce va fi). Când în cele din urmă ea a ajuns, eu eram gata să explodez. Prietenul meu s-a ridicat în picioare, i-a zambit și a spus ceva de genul “bună ziua draga mea, ai ajuns la fix, noi tocmai eram gata să plecam”. Ea s-a uitat la el nevenindu-i să creadă (și abia atunci am putut să văd cât de mult se grăbise să ajungă pentru că avea picături de sudoare pe frunte) apoi un zâmbet minunat i-a apărut pe față (cu un minut în urmă ea își arătase partea defensivă) și așa după-amiaza a fost salvată. El a fost atunci pur și simplu generos.
Să fii generos înseamnă sa fii conștient în același timp de faptul că cealaltă persoană suferă în aceeași măsură ca și tine și că și cealaltă persoană face tot ce îi stă în putință la fel cum faci și tu. Nu este cazul să devenim mici tirani.
Prietenie înseamnă capacitatea de a fi mai presus în orice moment de propriile tale tendințe și să poți să fii mai atent la celălalt decât la tine însuți. Atmosfera unei zile poate să se schimbe total dacă iți permiți să fii prietenos, în orice circumstanță. Bineînțeles că este important ca, înainte de a-ți însuși această practică, să fi învățat să iți exprimi toate sentimentele, în special cele nedorite cum ar fi frica, mânia, tristețea și așa mai departe. Apoi este necesar să fii capabil să experimentezi aceste sentimente înăuntrul tău fără să trebuiască să le exprimi în orice circumstanță. Lasă-le să lucreze înăuntrul tău și fii prietenos.
Este important de asemenea să cunoști tendințele principale ale bărbaților și ale femeilor: femeile știu întotdeauna mai bine, iar bărbații au întotdeauna dreptate. Dacă ții seama de acest lucru data viitoare când ești într-o încurcătură cu siguranță vei putea găsi un mod nou și amuzant de a ieși din acea situație. O altă diferență clară și deseori înțeleasă greșit este faptul că barbații vor să rezolve probleme în timp ce femeile vor doar să comunice. Deci, domnilor, data viitoare când ea se plânge sau vorbește despre probleme sau pur și simplu împărtăsește despre cum a fost ziua ei, ea cere de fapt de la voi atenția voastră totală. Pur și simplu oferiți-i atenția voastră, ascultați-o fără să încercați să rezolvați sau să reparați ceva pentru ea. Veți fi încântați de rezultate!
6. Credeți că mișcarea “potențialului uman” – și în special grupurile masculine de conștientizare – au avut vreun impact asupra rolului tatălui? Åži credeți că există vreo diferența între Europa și SUA din această perspectivă?
Da, cred că mișcarea potențialului uman a avut o influență majoră. Ce mi s-a părut îmbucurător a fost dezvoltarea unui anumit fel în care bărbații relaționează unii cu ceilalți, devenind din ce în ce mai mult un parteneriat prietenos în loc de competiție și frică. Ce vreau să spun este că cele mai importante sentimente ale bărbaților sunt frica și mânia. Fiecare bărbat este o bombă cu ceas, plină de mânie, atât timp cât nu este dispus să se uite la copilăria lui și la propriile lui tendințe. Este ușor să treci prin viață și să nu te întrebi niciodată ce faci. Pentru că a-ți pune întrebări înseamnă că devii dispus să te expui la feedback, la critică, la vulnerabilitate. Acesta este un domeniu în care bărbații au tendința să fie destul de închiși ca rezultat al unei frici de dispariție profunde și ascunse. Bărbații au fost întotdeauna responsabili de siguranța și de protecția tribului lor (sau a familiei). Acest lucru este gravat profund în cele mai adânci părți ale creierului nostru și ne este greu să acceptăm existența acestei frici, să lucrăm cu ea și să vedem că nu noi suntem în totalitate responsabili de siguranță și de existența viitoare a familiilor noastre, a rasei umane, a pământului. Bineînțeles că suntem un fel de agenți care trebuie să iși facă treaba (și de multe ori facem o treabă proastă), dar într-o viziune completă nu suntem decât niște particele mici dintr-un plan care este cu mult mai mare decât ne-am putea imagina vreodată.
Cu privire la mișcarea bărbaților din Statele Unite pot să vă dau doar câteva observații personale: am impresia că barbații americani au mult mai multe dificultăți în a se relaționa unii la ceilalți într-un mod cald și prietenos. Au experiența unui nivel de agresivitate și de acțiuni conduse de frică în relațiile dintre ei mult mai pregnante decât în Europa.
Îmi amintesc că o cunoștință de-a mea care și-a petrecut mare parte din viața lui în pușcărie în Statele Unite mi-a spus că cei mai duri bărbați din închisoare erau speriați de moarte când li s-a oferit primul lor training despre sensibilitate. Ulterior, cei care au urmat aceste cursuri au raportat că influențele și noile posibilități aduse au fost “salvatoare”.
7. Cum credeți că ar trebui să explicăm copiilor noțiunile legate de suflet și de spirit?
În primul rând vreau să vă spun o istorisire: Băiatul meu când avea 7 ani m-a întrebat: “Tati, poți să supraviețuiești fără mâncare mai mult de patru zile?” I-am spus că este posibil și i-am explicat despre mâncare, băutură, despre post și despre toate acestea. Apoi l-am întrebat “Poți să supraviețuiești fără apă mai mult de 4 zile?” și el a dat negativ din cap. Åži apoi l-am întrebat “Poți să supraviețuiești fără dragoste mai mult de 4 zile?”; el s-a gândit puțin și apoi a spus “Da”. Åži apoi l-am întrebat “Poți să supraviețuiești fără Dumnezeu mai mult de 4 zile?”. El s-a uitat la mine și foarte empatic a dat din cap că nu.
Dacă un copil te întreabă ceva dă-i un răspuns direct, pământesc. Nu răspunde prea complicat, de cele mai multe ori copiii se mulțumesc cu o propoziție sau două. Nu sunt interesați să asculte un discurs întreg despre Dumnezeu. Nu ezita să aduci în conversație propria ta nesiguranță sau părere. Dar spune întotdeauna foarte clar că aceasta este opinia sau experiența ta și că sunt milioane de lucruri între rai și iad care sunt posibile și existente pentru o parte a populației și sunt imposibile și inexistente pentru o cealaltă parte.
Este foarte important să-i lași copilului libertatea totală de a desluși relația lui/ei personală cu divinul sau cu spiritul. Pentru ca acest lucru să se întâmple este necesar să pregătești terenul pentru copil care să ofere lejeritate, claritate, protecție și o libertate completă a minții și a sentimentelor lui. Nu vă complaceți în aprecieri sentimentaliste despre lucrurile pe care copilul vostru le face sau le spune (“Asta a fost așa de drăguț, dragul meu, te iubesc pentru că ai spus asta....”). Pur și simplu fii un martor și stai în comunicare: “Este foarte bine și vei găsi ce este necesar pentru tine așa cum eu am găsit ceea ce este necesar pentru mine”. Un alt factor important este felul în care iți trăiești tu viața. Trăiești o viață spirituală? Ai o practică spirituală care are integritate și consecvență? Cum influențează această practică a ta relația cu copilul/copiii tăi?
Pentru mine este o păcăleală dacă, de exemplu, meditezi câteva ore pe zi și când ieși din meditație iți tratezi urât soția și copii. Practicile spirituale reale deschid pentru copiii tăi o modalitate de a-și găsi propriul drum. Chiar dacă acest lucru este uneori total împotriva a ceea ce crezi tu că ar trebui ei să facă sau să gândească, de fapt trebuie sa vezi că este viața lor. Tu ești doar un camarad de drum bine intenționat. Cunoști câteva capcane pe care le poți povesti dar nu știi care este drumul lor.
8. Credeți că rolul tatălui se va schimba în secolul 21?
Sper să nu se schimbe. Avem suficiente schimbări în lume în jurul nostru, deci avem nevoie măcar de ceva stabilitate în familiile noastre. Dar cred că este foarte clar că “tatăl” trebuie să-și redefinească anumite comportamente și tipare mentale. Tații violenți – verbal sau fizic – sunt absolut de netolerat. Asta este sigur. De asemenea tații care fac de rușine sau discreditează copiii sunt distructivi pentru aceștia, pentru partenerul lor de viață și pentru ei inșiși.
Avem nevoie de un tată căruia să nu-i fie frică de sentimentele lui, care poate fi vulnerabil, care este “bărbat” suficient încât să-și stabilească granițe bine intenționate care sunt acceptate și onorate. Este nevoie de integritate, de loialitate și de un profund simț de responsabilitate. În același timp este necesar ca el să fie capabil să aibă grijă de familia lui și să știe să ceară ce are el nevoie (toate aceste calități – luate separat – nu se obțin mergând în padure, bătând din tobe și dansând pe jumătate gol în jurul focului. Asta este ridicol și nu va aduce nici un succes decât o proprie contemplare narcisistă).
Sună ca un fel de Făt Frumos din basme? Eu știu foarte sigur că noi, bărbații, avem abilitatea de a fi atât de mari. Este necesar să ne oprim doar din a ne plânge de milă și să ne uităm la ce este de fapt real în viața noastră.
9. În ce măsură credeți că rolurile de “mamă” și “tată “ sunt împărțite cultural? Credeți că un bărbat poate fi o “mamă” eficientă?
În mod categoric sunt anumite zone împărțite cultural și altele care sunt cumva “universale”. Universal este de exemplu faptul că orice copil are nevoie de mama lui în primii 3-5 ani de viață după care acest lucru trece către tată. Mama reprezintă partea cu mai multa grijă și căldură, partea tatălui este mai provocatoare (este important să vedeți că sunt întotdeauna excepții de la regulă și că este necesar să vă găsiți locul și definiția voastră proprie; dar uneori ajută să creezi niște orientări așa cum este fraza de mai sus).
În Germania avem o vorbă “femeia este grădina, bărbatul este gardul”. Această zicală ilustrează rolurile diferite pe care le au mamele și tații față de copii lor. Åži repet: aceasta este doar o posibilă orientare, nu este întotdeauna adevărul! “Din nefericire” Dumneazeu ne-a creat după atâtea fețe ale sale încât există foarte puține adevăruri generalizate.
Fără îndoială că un bărbat poate juca rol de mamă. El are capacitatea de a prelua foarte multe lucruri pe care o mama le-ar face. Însă nu este chiar același lucru. Dacă ar fi fost planificat așa încă de la creație, atunci bărbații ar fi trebuit să fie capabili să dea naștere la copii, nu-i așa? Este un mare pericol să gândim că suntem la fel. Femeia și bărbatul sunt orice altceva numai la fel nu sunt. Åži acest lucru creează posibilitățile extraordinare și speciale ce există numai în relații.
Bărbații pot să-și dezvolte mult mai mult partea feminină, față de cât o fac în prezent – dar asta nu înseamnă că ar trebui să uităm vreodată că suntem bărbați. Åži nu femei.
10. Cum credeți că numărul mare de familii cu un singur părinte care există în prezent va schimba în viitor societatea noastră?
Pentru mine o familie este formată din tată, mamă și copil (copii). Este un dezastru faptul că din ce în ce mai mulți părinți locuiesc singuri cu copii lor. Ce se întamplă este că nici copilul nici părintele nu ajunge să aibă satisfăcute necesitățile sale firești. Este ca o poveste fără de sfârșit despre nevoi și satisfacții pierdute. Acest lucru face ca părinții să fie consumați și profund resemnați iar copii să dezvolte un anumit sistem de credințe care poate varia de la “nu sunt dorit de jumătate din populația planetei (în funcție de părintele care lipsește)” până la “nu voi avea niciodată destul pentru mine”.
Copii până la 5 ani au tendința să ia totul personal, mai ales lucrurile pe care nu le înțeleg. Divorț? - Eu l-am creat. Mama este bolnavă? - Este vina mea. Tata este supărat? Eu am făcut ceva greșit. Astfel copilul care trebuie să se confrunte cu toate aceste circumstanțe iși va dezvolta o încredere în sine destul de slabă și având de-a face cu atât de mult probleme care nu îl privesc pe el ca și copil, va deveni “adult” foarte rapid. Așa cum am spus mai devreme, suntem destinați să repetăm ceea ce experimentăm (dacă nu lucrăm cu durerea noastră, cu tristețea, cu mânia și dacă nu devenim cât de cât conștienți). Copilul care a crescut cu un singur părinte va avea probabil tendința de a se angaja în relații foarte de timpuriu (datorită fricii sau din nevoia foarte mare de a fi îngrijit) și probabil va alege cu o precizie incredibilă un partener cu care el/ea va reexperimenta drama copilăriei. Åži dacă acest lucru se întâmplă de câteva ori, persoana se închide din ce în ce mai mult și nu va mai fi dispusă să riște să fie rănită din nou.
Acest lucru va crește dramatic numărul de oameni care trăiesc de unii singuri, probabil stând în fața calculatorului, mergând pe Internet, făcând totul “online”. Acest număr crescând de oameni care au dificultăți în a fi într-o relație vor fi clienții perfecți pentru tot felul de afaceri care le vor vinde substituente. Deci pentru profitul bănesc al unora acest fenomen nu este chiar așa de rău, anume faptul că avem un număr din ce în ce mai mare de oameni cu destul de multe probleme în domeniul relațiilor. Dar pentru creația lui Dumneazeu este o catastrofă.
Vreau să spun doar câteva lucruri persoanelor care sunt singure și au copii, indiferent din ce motiv sunt singure: dacă nu doriți să vă angajați într-o relație acum, o posibilă alegere este aceea de a trăi într-o comunitate cu alte mame și tați. Åžtiu foarte bine cât este de greu să fii singur cu un copil sau doi și știu faptul că tații și mamele în astfel de situații au nevoie de sprijin. Nu poți să creezi o cultură "iluminată" fără a primi sprijin. Åži cel mai bun mod de a avea acces la sprijin pentru tine și pentru copii tăi este să trăiești în comunitate. Åži vă rog să nu-mi spuneți că nu ați putea să faceți niciodată acest lucru. Dacă vă doriți ceva sănatos și nou pentru voi și copii voștri este necesar să vă asumați anumite riscuri. Åži sunt atât de multe feluri de a face ca lucrurile să funcționeze în așa fel încât să fie bine pentru voi și să aveți ceea ce vă doriți.
11. Care este viziunea dvs. despre familie?
Dacă hotărâți să locuiți împreună și probabil să aveți copii, atunci familia este singura opțiune posibilă. Următorul pas ar fi un grup de familii, care să trăiască și să lucreze împreună la lucruri pe care le consideră importante, cum ar fi dezvoltarea personală și practicile spirituale. Este crucial să facem acest pas pentru a trece dincolo de structurile unei familii nucleu, pentru că o familie mărită iți dă mult mai multe oportunități de a nu cădea în capcanele tendințelor tale decât o familie unică.
Familia este singura formă pe care eu o cunosc (vorbind de cultura noastră) în care posibilitatea creșterii personale și satisfacției, posibilitatea de apropiere și de căldură, de feedback și de luptă, de umanitate și de integritate, de responsabilitate și de învățare sunt foarte mari (sună cumva idealist?). Bineînțeles că familia este de asemenea un posibil loc pentru violență, abuz, tortură, opresiune și fascism zilnic. Există zicala “cu cât maimuța se cațără mai sus, cu atât mai bine îi vezi fundul”, ceea ce înseamnă pentru mine că, cu cât ai mai multe posibilități într-o direcție, cu atât ai mai multe posibilități și în direcția opusă. Faceți un mic experiment: amintiți-vă de familia voastră. Probabil vă veți aminti în mod instantaneu de lucuri care au fost dureroase, devastatoare, violente. OK. Onorați această amintire. Apoi întrebați-vă: ce îmi place la mine? Care sunt câteva reușite din viața mea de care sunt mândru? OK. Acum uitați-vă înapoi, ca și cum ați avea alți ochelari și vedeți cine v-a învățat toate aceste lucruri. Probabil vă veți întâlni cu multă rezistență pentru că acesta este un fel neobișnuit pentru voi de a vă uita la trecutul vostru. Dar în același timp este posibil să vă dați voie să aflați că familia voastră, mamă și tatăl vostru sunt responsabili pentru lucrurile care vă plac cel mai mult la voi (cât și de lucrurile care vă plac cel mai puțin la voi). Acesta este primul pas de a integra istoria voastră personală într-un mod diferit care să nu vă lipsească de putere. Vom putea deveni cu adevărat bărbați doar atunci când ne vom onora tații (chiar și atunci când acel lucru pentru care îl onoram este mic, de nivel atomic, sau apare ca total neimportant pentru noi).
12. Care sunt condițiile ideale pentru copilărie?
Asta este o întrebare greu de răspuns pentru că fiecare are propria sa viață, unică, specială, de neconfundat. Fiecare trebuie să se întâlnească cu anumite provocări în propria dezvoltare. Dar pot să vă dau câteva date generale: Mama ar trebui să fie disponibilă tot timpul și ar trebui să fie dispusă să facă diverse lucruri împreună cu copilul în loc să curețe și să spele până când este așa de curat că ai putea să mănânci de pe podea sau în loc să încerce să scape de responsabilități pentru a putea să-și reia cât de curând cariera. Tatăl ar trebui să fie o sursă de venit constantă și de încredere. Ar trebui să stea împreună cu copii lui cât de des este posibil și ori să petreacă pur și simplu timp cu ei ori să facă proiecte împreuna cu ei.
Copilul ar trebui să fie preferința numărul unu pentru amândoi. Asta înseamnă, de exemplu daca stai la calculator și faci o muncă care este incredibil de importantă și copilul tău intră în cameră și te întreabă ceva, ar trebui să te oprești pur și simplu din ce faci și să-i acorzi atenția ta totală. Munca ta poate să aștepte, el/ea nu poate aștepta. Tratați-vă copii cu respect și integritate. Vorbiți cu ei cu un ton al vocii normal. Niciodată să nu vorbiți cu ei ca și cum ați vorbi cu niște copii. Explicați lucrurile pe care el/ea le întreabă într-un mod simplu și clar. Niciodată, niciodată, să nu îi faceți de râs sau să ii invinuiți. Niciodată să nu loviți un copil sau să folosiți alte forme de violență fizică, niciodată să nu amenintați un copil și niciodată să nu-i tineți încuiați.
Să nu țipați niciodată la el/ea sau să vă pierdeți cumpătul. Este în regulă să le spuneți că vă simțiți destul de enervați pentru că s-a întâmplat una sau alta dar să nu îi faceți niciodată pe ei responsabili de ceea ce simțiți. Voi sunteți responsabili, nimeni altcineva. (Am nevoie să iau o pauza. Un porc de guinea aleargă la mine pe birou și copilul meu m-a rugat să am eu grijă de porc pentru câteva minute până când se duce la toaletă). Pe de altă parte dacă faci greșeli, să nu ai mândrie deșartă; cereți scuze de la copil și împărtășește cu el care sunt sentimentele tale pentru el/ea. Acest lucru aduce o contribuție extraordinară în viața unui copil. Începem prin a spune ceva de genul: îmi pare tare rău pentru ceea ce tocmai s-a întâmplat. Nu a fost ok și nu are nimic de-a face cu felul în care îmi doresc eu să fiu în relația cu tine. Dar încă învăț și mă voi strădui ca acest lucru să nu se mai repete.”
Pe cât de mult este posibil lăsați-i să doarmă cu voi în pat. Noi am facut un pat mare de 2 m pe 2 m și când al doilea băiat al nostru s-a născut am alăturat încă un pat de 1 m. Copiilor nu le place să doarmă singuri. Ei nu sunt confortabili să fie singuri. Dați-le ocazia să stea câteodată cu voi noaptea. Sex? Nici o problemă. Numai fiți mai puțin gălăgioși. Sau folosiți o altă cameră. Sunt foarte multe posibilități dacă le căutați (copii noștrii nu se trezeau niciodată). Respectați-i spațiul privat. Dacă copilul vostru nu vrea să vorbească, lăsați-l în pace. Oferiți-i doar disponibilitatea voastră pentru comunicare din când în când și apoi lăsați-l pe el să aleagă. Respectați spațiul privat în baie.
Creați o relație bună cu partenerul vostru. Arătați afecțiune și dragoste pentru partenerul vostru în fața copiilor (de exemplu eu nu îmi amintesc să-i fi văzut vreodată pe părinții mei îmbrătișându-se, de aceea la început am fost destul de stânjenit să-mi îmbrățișez partenera în fața copiilor, dar asta s-a schimbat total. Am chiar experiența că sunt încântați să fie martori și să experimenteze dragostea și afecțiunea dintre noi). Pot fi incluse discuții sau conversații contradictorii. Dar – să nu vă certați niciodată în fața unui copil. Este în regulă să nu fii de acord cu ce spune/vrea decide partenerul tău. Dar în același timp respectă-i decizia (dacă nu este periculos pentru binele copilului). Spune-i copilului că tu ai luat o altă decizie, dar că mami a făcut lucrurile în alt fel și că tu ești dispus să respecți asta.
Spuneți-le copiilor că disputa voastră sau sentimentele voastre nu au nimic de-a face cu ei. Este necesar să le spuneți asta (nu este destul doar să o gândiți); de exemplu: “Mă simt foarte supărat și asta nu are nimic de-a face cu tine. M-am certat cu șeful meu și sunt încă furios. Acum am să mă duc la mine în cameră și am să fac câteva exerciții de voce pentru a mă calma, a mă liniști și asta nu are nimic de-a face cu tine”. Am avut o dată experiența unei zile foarte proaste și pentru că eram stresat am devenit nervos. Eram în baie și tot ce făceau copii era prea încet și greșit. Până la un moment dat am reușit să mă abțin dar apoi am izbucnit “Dumnezeule, nu poți să te miști mai repere? Mă simt total mânios și nervos”. Înainte să mai spun ceva băiatul meu de 11 ani s-a uitat la mine cu o privire de profundă compasiune și a spus “Da tată, știu, nu are nici o legatură cu noi”.
Fiți o sursă de confort, siguranță și protecție pentru copilul vostru fără să încercați să îl apărați de orice. El/ea vrea să știe că sunteți acolo pentru el/ea și că este perfect în regulă să treacă prin propriile lui/ei experiențe. Fiți umani și nu pretindeți că sunteți perfecți. Arătați-vă punctele tari cât și punctele slabe. Lăsați la o parte amenințarea: “iți vei răsfăța copilul dacă ii dai tot ce vrea”. Nu poți răsfața un copil daca îi oferi atâta afecțiune și contact fizic cât are el nevoie. Vei crea doar o ființă care este stâpână pe sine și are o percepție foarte clară că merită să fie iubit, ținut în brațe. Dar în același timp este necesar să înțelegeți care este momentul cel mai potrivit pentru îmbrățișări și sărutări: faceți asta pentru copilul vostru, nu pentru că aveți voi nevoie (este mai ușor să obținem ce avem nevoie de la un copil decât să cerem asta de la un adult).
13. Cum au afectat relațiile pe care le-ați avut cu mama și tatăl dumneavoastră viața și munca dumneavoastră?
Le-au afectat foarte mult. Fără ei nu aș fi cine sunt. Åži mă refer la asta din ambele direcții: pozitiv și negativ. Am crescut într-o familie germană normală, în clasa de mijloc. Am avut propriile noastre dificultăți (și anume faptul că mama era alcoolică iar tata din cauza muncii și a intereselor personale, era mai tot timpul absent) și a fost necesar să lucrez cu toate aceste lucruri. Åži nu a fost așa de ușor pe cât ar putea părea, dar am făcut ce era necesar să fac pentru a fi în pace cu această perioadă a vieții mele. Cel mai important pas pentru mine a fost atunci când am încetat să-i mai învinuiesc și să ma victimizez și am început să-i recunosc pentru cine sunt.
Tata m-a învățat integritatea și loialitatea, mi-a arătat importanța onestității și că nu trebuie să uiți niciodată cine ești, indiferent de circumstanțe. Mama m-a învățat ce este prietenia și că există întotdeauna o posibilitate, chiar în momentele cele mai întunecate. Mi-a arătat de asemenea, cât este de important să ai prieteni și să nu mergi niciodata pe cărarea singurătății.
De ce credeți că, în ciuda a tuturor lucrurilor pe care le știm, a fi un părinte modern ascunde, deseori sub o poleială înșelătoare, o atitudine orientată pe obținerea unor anumite rezultate dorite de părinte și o insensibilitate la adevăratele nevoi ale copilului?
Lumea devine din ce în ce mai rece pe zi ce trece. Când mă uit la televizor la știrile despre războaie, când mă uit la fețele oamenilor de pe stradă în fiecare zi și ascult poveștile de brutalitate și de tortură, în meseria mea am o singură întrebare: Oare ce lipsește? Åži pare, că în ciuda tuturor dezvoltărilor conștienței noastre și ale standardelor sociale, un aspect este destul de puțin dezvoltat la oameni. Acest aspect este sufletul. Sufletul oamenilor nu a fost hrănit de un timp îndelungat. Odată cu decăderea formelor de religie organizată majoritatea oamenilor și-au pierdut un fel de “ancoră” într-o altă realitate. Åži asta nu înseamnă că sprijin formele de religie organizată, dar ele au avut cel puțin ceva de oferit care era mai mare decât felul nostru mic, restrictiv și orientat către noi înșine de a vedea diverse lucruri. Majoritatea oamenilor nu au înțeles niciodată, că a avea grijă de sufletul nostru este la fel de important ca și hrana sau ca și a avea un adăpost. După părerea mea sunt diverse cercuri în lume care au profitat rapid de această dezvoltare și au oferit oamenilor o altă religie: materialismul. (Probabil că a fost invers: mai întâi a fost introdus materialismul și așa a început decăderea importanței pe care o dăm de a lucra asupra sufletului, pentru că a lucra asupra sufletului cere de cele mai multe ori muncă, disciplină, dedicare și timp. Åži acest lucru a devenit dintr-o dată nefolositor pentru că noile preocupări erau mult mai facile.)
Răspunsul la toate întrebările este banul, consumatorismul, televizorul și atitudinea “Lasă-ma în pace!”. Cum pot să hrănesc alte suflete, și anume sufletele copiilor mei dacă eu nu am nici o idee că sufletului meu îi lipsește ceva, că literalmente este înfometat, ca să nu mai vorbim despre a ma hrăni pe mine însumi?
Cealaltă problemă pe care o văd este aceea că pe lângă substituirea hranei reale a sufletului, oamenii au tendința să devină prea comozi și nu sunt dispuși să se lase provocați de copii lor. Copii trebuie să fie curați, fără probleme, liniștiți, cuminți, buni la școală și așa mai departe. Copii devin pur și simplu un deranj pentru o ființa umană orientată către propriul ego.
Copii adevărați însă au nevoie de timp și nu se încadrează în modurile de gândire și comportament ale societății noastre bazate pe televizor și pe Internet. Oamenii trebuie să înțeleagă că răspunsul la întrebările cele mai importante și mai urgente din zilele noastre nu va fi găsit în știință, ci în umanitate. Un om de știință care funcționează ca o mașină poate să creeze tot felul de agenți de război cruzi și de neimaginat și poate chiar crede că așa face o favoare umanității. În timp ce un om de știință care simte și gândește, care este centrat și care are o relație adâncă și profundă cu sufletul lui nu va accepta să facă o astfel de muncă. El/ea va spune pur și simplu: “Nu, mulțumesc, nu sunt interesat.” Acesta este genul de oameni de care avem nevoie urgent.
14. Ce sfat ați da taților care sunt dedicați copiilor lor?
Nu dați înapoi. Nu vă sacrificați copilul pe altarul societății care cere așa zisa bună-purtare și duce la distrugerea individului. Fiți curajosi și găsiți și alți tați la fel, adunați-vă și vorbiți, dați-vă sfaturi, sprijiniți-vă unii pe ceilalți fără nici un fel de sentimentalism sau agende ascunse (de genul “Ce grozavi suntem noi!”). Creați o echipă de lucru, luați feedback și de la soțiile voastre și ascultați-le. Nu trebuie să fiți de acord cu ele neapărat, dar ascultațile și onorați propria lor viziune asupra vieții. Doar atunci și ele vor fi capabile și dispuse să vă urmeze pe un teritoriu necunoscut (și asta poate fi minunat, dar nu uitați, poate fi și înspăimântător în același timp).
Åži fiți generoși cu voi înșivă. Este important să vă provocați și să fiți provocați, dar fiți blânzi și iubitori cu voi înșivă în același timp; nu vă pedepsiți pentru faptul că nu ați fost capabili să împliniți din prima încercare ce ați vrut să împliniți pentru că purtați cu voi istoria strămoșilor voștri, iar creșterea cere mult timp.
Dacă ați ascultat tot ce am spus, dacă ați luat tot ce vi s-a oferit și simțiți un “DA” către aceste lucruri atunci universul se va apleca asupra voastră ca o mamă iar transformarea poate avea loc.
Articole și evenimente similare:
