„Observarea de sine”
Good Company împreuna cu Seeds for Happiness vă invită in weekendul 5-7 Octombrie la un eveniment inedit si exclusiv in Romania despre Zen cu 3 invitați remarcabili din Franța din linia Maestrului Taisen Deshimaru, discipoli ai Maestrului Phillipe Coupe.
În România, în această primă întâlnire, vor veni 3 dintre discipolii lui Philippe Coupey, persoane cu experiență și vârste diferite care ne vor oferi o imagine completă din unghiuri diferite ale acestei munci spirituale simple și clare.
Weekend-ul de zen se va desfășura sub îndrumarea lui Jonas Endres, Florence Avenel și Christian Espiau - discipoli ai Maestrului Philippe Coupey (în linia Maestrului Taisen Deshimaru) - și vom dedica timp practicii zazen, care va cuprinde reprize clasice de sesshin, inclusiv instruire cu privire la postura pentru practică.
" Prin zazen nu cauți să ajungi la un nivel special de conștiință, ci dimpotrivă, să regăsești condițiile normale, originale ale corpului și spiritului, natura de Buddha. "
" Educația este esențială. Dar trebuie să fie o educație care atinge mintea adevărată. Acesta este zazen: educare, nu prin lobul frontal al intelectului ci prin partea centrală a creierului, hipotalamusul, punctul de întâlnire dintre minte și corp. Aceasta înseamnă să nu depinzi de cuvinte. Aceasta este acțiunea dinaintea acțiunii. Aceasta înseamnă sa nu dai atenție nimicurilor. Este dreapta ca o linie. Este curajul despre care vorbește Kodo Sawaki,. Omul fără calități. Marele Om.
Aceasta educație nu ne va face mai eficienti într-un domeniu sau altul. Nu este o educație care să ne aducă diplome. Este o educație care constă în dezvoltarea completă a caracterului uman, al minții."
- Philippe Coupey
Maestrul Taisen DESHIMARU (1914-1982) a fost discipolul Maestrului Kodo Sawaki care, de la moartea Maestrului Dogen, este cea mai mare autoritate Zen din Japonia. Maestrul Deshimaru a primit de la Maestrul Kodo Sawaki, în calitate de succesor spiritual al acestuia, spiritul, esența profundă a Zenului. El este primul misionar trimis în Europa, fiind autorizat în acest sens de cele mai înalte autorități Zen ale țării sale. Misiunea sa a fost de asemenea patronată și de alte școli de buddhism. A fost un mare prieten al lui Swami Sivananda, cel care a pus bazele departamentului pentru religii de la Forest University din India.
Mai înainte de a se consacra unei vieți monastice, Maestrul Taisen Deshimaru a fost directorul Institutului de Studii Orientale pentru Japonia, India și China, și a făcut nenumărate călătorii în aceste ultime două țări. El cunoștea în profunzime filozofia orientală, studiind de asemenea și filozofiile occidentale. La intrarea în Amfiteatrul Universității din Komazawa se află o statuie de lemn, în mărime naturală, reprezentând un călugăr așezat în postura de zazen. Taisen Deshimaru este cel care a servit drept model sculptorului, care a lucrat ținând cont de indicațiile și exemplul dat de Maestru.
Maestrul a sosit la Paris în 1967 după ce a traversat cu trenul, venind din Japonia, Siberia, Rusia și Polonia. Purta o singură robă, cea a Maestrului său. Înainte de sosirea sa, școala buddhistă a Zenului Soto și tehnica acesteia erau practic necunoscute în Franța. Jean Herbert editase deja o carte despre buddhismul japonez, în care dăduse și niște extrase din scrierea Shobogenzo Zuimonki a Maestrului Dogen, marele maestru al Åžcolii Soto Zen - carte tradusă de generalul Renondeau, însă această carte enunță în primul rând regulile de conduită, oferind cititorului prea puține noțiuni în legatură cu tehnica zazenului. După ce a ajuns la Paris, Maestrul Deshimaru a început să țină conferințe în care arată postura de zazen. Nu era vorba, așa cum des se întamplă în Occident, de un simplu discurs, doar de cuvinte, ci de o tehnică, în sensul grecesc al termenului, de "o artă" - și anume despre arta de a medita. Mai multe detalii despre Maestrul Taisen Deshimaru aici.
Afis eveniment :
Sunteti asteptati cu drag!
 
 
 
Trebuie să fii înregistrat pentru a putea publica comentarii.